Cum se construiește o casă din bușteni
Tur de șantier de case din bușteni la Doralnic – Coșna, Suceava
Doralnic apelează la modul corect și rațional de exploatare a lemnului. Pentru construcția caselor din bușteni folosește molid de 80-100 de ani. Este vârsta la care proprietățile lui sunt foarte bune. După 100 de ani molidul începe să se deterioreze, să se găurească în interior (apar scorburile) și în timp cade sub propria lui greutate sau din cauza vântului.
Casele din bușteni, log homes cum mai sunt denumite, făcute de Doralnic sunt construite după sistemul canadian, buștenii fiind astfel prelucrați încât, prin uscare, să se așeze foarte bine. Rezultă o casă bine închegată și izolată. Folosesc materiale naturale pentru izolarea între bușteni (lână de oaie Alchimea) și pentru finisarea lor (ulei natural Kreidezeit). Aspectul este rustic, curățarea scoarței făcându-se manual. Casele asamblate stau în șantierul din Coșna câteva luni pentru a se usca și așeza. Apoi, lemnul se curăță, casa se demontează, buștenii sunt numerotați și încărcați pentru transport și asamblare la client. După asamblare este lasată pentru așezare câteva luni și doar după aceea este finisată. Finisajul este atât de bine realizat încât, chiar și cu ulei, timp de 8-9 ani casa nu are nevoie de refinisare.
Echipa Doralnic se îngrijește și de pădure, plantând copaci anual. Lângă șantierul din Coșna se vede o bucată de pădure care a fost plantată cu 15 ani în urmă. Mai multe detalii pe subiectul împăduririi găsiți aici: https://www.revistadinlemn.ro/2019/06/05/doralnic-producatorul-de-case-din-busteni-ce-planteaza-anual-de-20-de-ori-mai-mult-decat-consuma/
Aici puteți vedea o casă construită de Doralnic: https://www.revistadinlemn.ro/2019/11/28/confort-si-stil-rustic-intr-o-casa-din-busteni/
“Locul, altădată o râpă unde curgea un pârâu, a fost transformat într-un mic parc terasat, cu heleșteu și ponton, cu foișoare și leagăn, cu alei amenajate cu pietriș, cu multă verdeață și iluminat specific. Toate – pontonul, foișoarele, leagănul, cușca câinelui – sunt din bușteni, făcute cu aceeași grijă și atenție pentru detalii ca și casa. Grătarul se află în foișorul cel mare de lângă casă, alături de o masă rotundă și scaune rustice cu șezut rotund.”
Și dacă vrei să vezi cum este să locuiești într-o casă din bușteni îți poți lua prietenii și: https://video.revistadinlemn.ro/2020/11/11/la-pensiunea-saranis-stai-intr-o-casa-din-busteni/?playlist=5766
Proiectele și datele de contact ale producătorului le găsiți aici: https://www.doralnic.ro/?lang=ro
Mai multe detalii despre casele din lemn, prelucrarea sau finisarea lemnului găsești pe https://www.revistadinlemn.ro/.
Filme cu subiectele de mai sus vezi și pe https://video.revistadinlemn.ro/.
Log Homes Romania
Log Homes Vatra Dornei
Case din Lemn Bucovina
Constructie casa din busteni